Toți ochii pe Cami!

Toți ochii pe Cami!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Singura sportivă de care se leagă speranțele de medalie ale
României la cea de-a 30-a ediție a Europenelor de Natație din
Budapesta, Camelia Potec, intră astăzi în cursa pentru podiumul
continental.

După ce, în ultimii ani, a fost nava-amiral a sporturilor de
apă, campioana olimpică de la 200 m liber, de la Atena, este încă o
dată „motorul” natației românești. Cu o pregătire spartană,
coordonată de antrenorul Philippe Lucas și pusă la punct până în
cele mai mici detalii la bazinul Croix Catelan din Paris, Camelia
țintește a doua medalie a carierei, în probele lungi. Însă, la fel
ca la CM din 2009, unde a cucerit bronzul la 1.500 m, brăileanca
este reținută în ceea ce privește obiectivele pe care și le-a
trasat: „Vreau doar să fiu mulțumită de mine și de timpii pe care
îi scot și să fac față în serii. Știu că va fi greu, este un
concurs puternic, de aceea o medalie aici ar fi la fel de valoroasă
ca și cea de anul trecut, de la Mondiale”.

Lupta pentru medalie la probele favorite, 800 m și 1.500 m, va
fi însă una acerbă, adversarele fiind aceleași ca la Mondiale:
daneza Lotte Friis, italianca Federica Pellegrini și britanica
Rebecca Adlington. Mai mult, astăzi, în seriile de la 800 m (ora
11:52, în direct pe Eurosport), în seria a treia, Cami va înota
alături de britanică, deținătoarea recordului mondial al probei,
finala fiind programată mâine.

Probabil
se retrage

Competiția, care se desfășoară la bazinele Complexului Alfred
Hajos, de pe insula Margareta, poate reprezenta însă punctul final
al carierei Cameliei. Dezamăgită de un sistem care în ultima vreme
nu i-a mai arătat sprijinul, „bombardată” cu promisiuni care nu
s-au materializat niciodată și cu cantonamente împletite cu goana
după sponsori pentru a-și putea plăti antrenorul, totul pare să fi
săpat la baza unei decizii pe care brăileanca o va comunica în
următoarele luni. „Mă voi gândi, nu o dată sau de două ori, ci de
cinci ori dacă mai pot să mai continui. În momentul de față, pot să
spun că 99% nu cred că mai fac față să stau departe de casă, dar
probabil că după două-trei luni de refacere voi gândi alt­fel, și
decizia se poate schimba”. O hotărâre care va cântări decisiv în
apele românești…

Azi va mai concura la 200 m fluture, în serii, și Alexandru Coci.
Ieri, atât Ionela Cozma (100 m liber), cât și Alin Artimon (200 m
liber) s-au oprit în seriile probei, Cozma pe locul 33 și Artimon
pe 36

3 este locul
ocupat de Camelia în finala probei de 1.500m liber a Mondialului de
la Roma desfășurat anul trecut

1 prima medalie de
au
r a delegației României la JO 2004 a fost
cucerită de Potec la 200m liber

La finele ultimei probe de la JO 2008 (nu a luat nicio
medalie), Potec a părăsit arena în lacrimi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×